Primăria veche din Timișoara

Primăria Veche (germană Altes Rathaus) este un monument istoric situat în Piața Libertății din Timișoara, România.

Primăria Veche din Timișoara este inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Timiș, având codul de clasificare TM-II-m-A-06142.

Primăria Veche a fost construită între 1731 și 1734, după cucerirea Timișoarei de către austrieci, când coloniștii germani stabiliți aici au solicitat autorităților propria lor primărie. Astfel a apărut Primăria Germană (germană Deutsches Rathaus), numită și Primăria Nouă (germană Neues Rathaus) pentru a o deosebi de cea veche sârbească, situată mai la nord de Cetate. Piatra de temelie a fost pusă de primarul de atunci, Peter Solderer, la 24 decembrie 1731; acesta avea să fie reales pentru un nou mandat în această clădire în 1735. Clădirea a fost proiectată de arhitectul italian Pietro del Bonzo și a găzduit consiliul orășenesc între 1737 și 1949.

La mijlocul secolului al XVIII-lea, burghezia, dorind să socializeze într-un cadru elegant, dispunea de puține locuri potrivite pentru petrecerile organizate sâmbăta seara, astfel că, în 1753, a fost amenajată o sală de bal la etajul întâi, în sala de consiliu. În 1781, clădirea era cunoscută drept Primăria Orașului Liber Regal Timișoara (germană Rathaus der Königlichen Freien Stadt Temeswar), iar în anul următor, 1782, a fost renovată de constructorul Josef Aigner; fațada a fost restaurată în stil renascentist, iar stema a fost modificată, deoarece Timișoara își schimbase statutul, devenind oraș liber regal.

În 1849, clădirea a fost avariată de bombardamente de artilerie în timpul Revoluției maghiare. În aceeași perioadă, 1848–1849, comandantul austriac al cetății, baronul de origine croată, feldmareșal-locotenent Juraj Rukavina Vidovgradski, a instalat două tunuri încărcate în fața primăriei pentru a intimida revoluționarii; acestea nu au fost folosite. O altă renovare a avut loc în 1853; cu acest prilej au fost înlăturate urmele bombardamentelor, iar clădirea a primit fațada actuală. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au avut loc alte reparații, fără a modifica stilul și proporțiile generale ale edificiului. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, după mutarea primăriei în actualul sediu, în clădire au funcționat un comitet sindical al lucrătorilor comerciali, un trust al industriei lemnului, fosta ADAS, o cooperativă, Oficiul de Cadastru și, ulterior, Direcția Agricolă. În prezent, clădirea găzduiește Facultatea de Muzică a Universității de Vest.

În partea dreaptă a porții de intrare se află o inscripție în turcă otomană, scrisă cu caractere arabe. Majoritatea cercetătorilor consideră că inscripția se referă la baia turcească existentă pe latura estică a Pieței Libertății: data construirii marii cetăți, în vremea sultanului Ibrahim Han, 1643. Inscripția reprezintă, de fapt, singura mărturie publică a stăpânirii otomane în oraș. Potrivit altor cercetători, inscripția ar avea o altă traducere și ar fi fost inițial amplasată pe zidurile cetății Timișoarei, după cum sugerează jurnalul de călătorie al lui Evliya Çelebi, care a trecut prin Eyaletul Temeșvar în 1660:

Din punct de vedere arhitectural, clădirea este realizată într-un stil eclectic, cu elemente clasiciste, specifice celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. De-a lungul timpului, fațada primăriei a fost refăcută de mai multe ori. Fațada veche era simetrică, cu o poartă centrală, deasupra căreia se aflau un balcon și cele patru ferestre arcuite ale fostei săli de consiliu.

Clădirea este structurată pe trei niveluri: parter la nivelul pavajului stradal și două etaje înalte. Fațada parterului este mai puțin ornamentată și are rolul vizual de soclu pentru coloanele de la nivelurile superioare. Deasupra porții monumentale se află un balcon cu elemente metalice forjate și patru ferestre arcuite dispuse pe cele două etaje. Întreaga fațadă este fragmentată în mai multe registre delimitate de pilaștri, fiecare registru conținând două ferestre dispuse vertical. Pe frontispiciul clădirii se află o reprezentare a unei porțiuni din zidul Timișoarei otomane, o palisadă întreruptă de poarta lui Eugeniu de Savoia.