Biserica „Înălțarea Domnului” din Mehala

Biserica „Înălțarea Domnului” din Mehala – Catedrala ridicată din dorința unei comunități.

În Piața Avram Iancu, deasupra caselor vechi ale Mehalei, se ridică una dintre cele mai impunătoare biserici ortodoxe ale Timișoarei. Pentru mulți măhăleni a fost și este, simplu, „Catedrala noastră”.

Povestea ei nu începe însă odată cu zidurile pe care le vedem astăzi, ci cu aproape patru decenii mai devreme.

În 1887, comunitatea ortodoxă din Mehala s-a împărțit în două comunități distincte, română și sârbă. Vechea biserică „Sfântul Nicolae” a rămas credincioșilor ortodocși sârbi, iar românii și-au ridicat propriul lăcaș de cult, în apropierea fostei primării a Mehalei. Biserica era însă modestă și, după aproximativ un sfert de secol, starea ei impunea construirea uneia noi.

Visul unei biserici monumentale a prins contur după Primul Război Mondial. La 29 aprilie 1924 au început demersurile pentru ridicarea noului lăcaș, iar municipalitatea a pus la dispoziția parohiei un teren de aproximativ 3.000 de metri pătrați în Piața Avram Iancu.

În spatele proiectului s-au aflat oameni ai Mehalei care au strâns bani și au mobilizat comunitatea. Printre cei amintiți în documentarea istorică se numără dr. Samuil Șagovici, președintele comitetului parohial, Moise Doboșan, fost primar al Mehalei din vremea când aceasta era încă o comună independentă, și Dimitrie Bărnuțiu, unul dintre fruntașii parohiei.

În septembrie 1925, parohia publica deja anunțurile pentru adjudecarea lucrărilor. Documentele vremii folosesc pentru zonă și denumirea „Cartierul Principele Mihai (Mehala)”.

Apoi a venit ziua care avea să rămână în istoria cartierului: 4 octombrie 1925. Era duminică.

Mehala se pregătea să primească nu doar reprezentanții Bisericii și autoritățile Timișoarei, ci și Familia Regală a României.

O relatare publicată chiar la 11 octombrie 1925, la numai o săptămână după eveniment, în revista Biserica și Școala, ne permite astăzi să reconstruim atmosfera acelei zile. Ceremonia din Mehala deschidea programul festivităților prilejuite de expoziția zootehnică a Banatului.

Episcopul Aradului, Grigorie Comșa, sosise la Timișoara încă din ziua precedentă. Printre cei care îl întâmpinaseră se aflau protopopul Patriciu Țiucra, Aurel Cosma, prefectul Ioan Oprea, primarul Georgevici și preotul Ioan Plavoșin din Mehala. Episcopul avea să fie găzduit chiar în casa acestuia.

În acea dimineață, după slujbă, clerul și mulțimea au așteptat sosirea oaspeților regali.

La Mehala au venit regele Ferdinand I și regina Maria, alături de membri ai Familiei Regale, pentru ceremonia așezării pietrei de temelie a viitoarei biserici. Relatarea contemporană descrie un adevărat decor de sărbătoare: trăsuri împodobite cu flori, tineri călare purtând costume populare, străzi decorate cu verdeață, flori, covoare și drapele.

Nu era doar începutul unei construcții. Era începutul unui edificiu pe care comunitatea îl dorea drept mărturie pentru generațiile următoare.

În timpul ceremoniei a fost întocmit și semnat un act comemorativ. Sursele istorice ulterioare consemnează că un hrisov semnat de regele Ferdinand, împreună cu obiecte ale epocii, a fost așezat într-o urnă și zidit în fundația bisericii.

Astfel, undeva sub biserica pe lângă care trecem astăzi se află încă o mărturie a zilei de 4 octombrie 1925.

Însuși Ferdinand avea să amintească ceremonia mai târziu în aceeași zi. La banchetul oficial, regele a făcut trimitere la deviza Casei Regale, „Nihil sine Deo” – „Nimic fără Dumnezeu”, exprimându-și satisfacția că festivitățile zilei începuseră printr-o ceremonie religioasă.

Victor Vlad și Adrian Suciu.

Pentru viitoarea biserică au fost aleși doi arhitecți importanți ai Timișoarei interbelice: Victor Vlad, profesor al Școlii Politehnice, și Adrian Suciu, arhitectul-șef al orașului.

Ei au imaginat un edificiu monumental într-un limbaj arhitectural românesc cu puternice influențe neobizantine, diferit de tradiția barocă întâlnită la numeroase biserici mai vechi din Banat.

Privind biserica dinspre Piața Avram Iancu, această monumentalitate poate fi observată și astăzi: cupola centrală și cele șase turnuri, dintre care cele două turnuri mari ale fațadei principale servesc drept clopotnițe.

Lucrările de zidărie au fost executate de firma Iosif Steiner din Arad, iar biserica a fost construită din cărămidă. Fundația a fost realizată pe o placă masivă din beton armat, o soluție tehnică modernă pentru vremea respectivă.

Dar construcția nu avea să fie rapidă. Au urmat aproape doisprezece ani de muncă, eforturi financiare și contribuții ale comunității.

Biserica a primit hramul „Înălțarea Domnului” și a fost gândită și ca un omagiu adus celor căzuți în războiul de întregire.

În interior se afla opera lui Catul Bogdan.

O parte importantă a decorului interior original purta semnătura pictorului Catul Bogdan, una dintre personalitățile artei românești din perioada interbelică.

Pictura sa în tempera împodobea iconostasul, cupola și absida altarului. În turla naosului era reprezentat Iisus Pantocrator, iar în altar, Maica Domnului pe tron, alături de arhangheli și evangheliști. Alte elemente ale interiorului, între care ușile iconostasului și două policandre din lemn de tei, au fost realizate de meșterul timișorean Ștefan Gajo.

10 octombrie 1937.

La aproape doisprezece ani de la ziua în care Ferdinand și Maria veniseră în Mehala pentru a asista la așezarea pietrei de temelie, biserica era terminată.

La 10 octombrie 1937, noul lăcaș a fost sfințit.

Era finalul unui drum început de o comunitate care își dorise propria biserică încă din secolul al XIX-lea și care reușise, generație după generație, să transforme o dorință într-unul dintre edificiile monumentale ale cartierului.

De atunci au trecut aproape nouă decenii.

Regii și episcopii care au asistat la începuturile sale aparțin istoriei. Mehala de altădată s-a schimbat, case au dispărut, străzi au fost transformate, iar orașul a crescut în jurul vechiului cartier. Dar biserica a rămas.

Și poate că tocmai de aceea vechea denumire folosită cu mândrie de oamenii locului spune cel mai bine ce a ajuns să însemne pentru Mehala: „Catedrala noastră.”

Un loc început într-o zi de octombrie din 1925, în prezența regelui Ferdinand și a reginei Maria, ridicat vreme de aproape doisprezece ani prin efortul unei comunități și păstrat până astăzi în inima unuia dintre cele mai vechi cartiere ale Timișoarei.