Casa Cuza

La colțul străzilor Episcop Augustin Pacha și Eugeniu de Savoya se ridică una dintre clădirile cu o poveste aparte din Cetatea Timișoarei. Astăzi o cunoaștem mai ales drept Casa Cuza, însă istoria locului începe cu mult înainte ca domnitorul Unirii să ajungă aici.

Ne întoarcem în 1719, în primii ani ai administrației habsburgice. Printre localurile cărora magistratul orașului le acorda dreptul de funcționare se afla și „Zum Trompeter” – „La Trompetist”, asociat cu Friedrich Gram, fost trompetist al armatei imperiale. De aici pare să provină și numele sub care hanul avea să devină cunoscut.

În 1743, documentele îl menționează pe Andreas Ring drept hangiu, iar câțiva ani mai târziu povestea locului se leagă de Johann Anton Seltmann, membru al administrației urbane.

La 11 iunie 1752, Seltmann primea aprobarea necesară pentru extinderea hanului, iar la 1 iulie 1752 era aprobat planul clădirii cu etaj de pe colț. Astfel prindea contur unul dintre hanurile importante ale Cetății.

„La Trompetist” avea și o emblemă pe măsura numelui: un trompetist călare, realizat din metal și încadrat într-o ornamentație din fier. Vechea firmă a hanului s-a păstrat, ajungând în 1891 în patrimoniul Muzeului Banatului.

În secolul al XVIII-lea, hanul devenise un loc cunoscut pentru călătorii care ajungeau în Timișoara. În jurul anului 1780, o cameră cu pat costa aproximativ 15 cruceri, iar pentru un meniu consistent se plăteau aproximativ 10 cruceri.

De-a lungul timpului, numeroase personalități au fost asociate cu acest loc. Sursele istorice amintesc inclusiv membri ai familiei imperiale, iar pentru Francisc I al Austriei este consemnată o ședere la Timișoara în mai 1807. În jurul hanului s-au născut și povești care au traversat generațiile, unele rămânând însă la granița dintre istorie și legendă.

Dar episodul care avea să ofere clădirii numele sub care mulți timișoreni o cunosc astăzi s-a petrecut în martie 1866.

După abdicarea din februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza părăsea Principatele și pornea spre exil. Drumul său l-a adus și la Timișoara.

În zilele de 7–8 martie 1866, fostul domnitor a fost găzduit la hotelul „Der Trompeter”. Prezența sa în oraș nu este doar o poveste transmisă peste timp: ziarul „Temeswarer Zeitung” din 7 martie 1866 îl consemna printre oaspeții sosiți la Timișoara, împreună cu aghiotantul său.

După scurta oprire, Cuza și-a continuat călătoria cu trenul spre Viena.

Au fost doar câteva ore petrecute în Timișoara, dar suficiente pentru ca memoria fostului domnitor să rămână legată definitiv de acest loc. De aici și numele de „Casa Cuza”, păstrat până astăzi.

Există însă un detaliu important: Alexandru Ioan Cuza nu a văzut clădirea exact în forma în care o vedem noi astăzi.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, vechiul imobil a trecut printr-o transformare majoră. La 13 martie 1894 a fost emisă autorizația pentru reconstrucția inițiată de Gyula Illits, iar clădirea a fost refăcută și supraetajată.

Noua înfățișare, în stil eclectic-istoricist, cu accente neobaroce, i-a oferit eleganța pe care o putem admira și astăzi. Fațada este ritmată de pilaștri ionici la primul etaj și corintici la nivelul superior, iar colțul clădirii este accentuat printr-un volum arhitectural spectaculos.

Vechiul „Trompeter” avea să fie cunoscut apoi drept Hotel Hungária.

Documentele de epocă ne permit să urmărim această etapă foarte bine. Într-un registru telefonic din 1908 apare „Hungária szálloda”, asociat cu Gyula Illits, iar cărțile poștale de la începutul secolului XX ne arată hotelul, restaurantul și eleganta sa grădină de iarnă. O carte poștală din 1913 identifică explicit Hotel Hungária drept fostul Hotel Trompetistul.

Astfel, într-un singur colț al Cetății se suprapun peste două secole de istorie: un local cunoscut încă din 1719, hanul extins în 1752, călători și personaje importante ale epocii, popasul lui Alexandru Ioan Cuza din 1866, transformarea de la sfârșitul secolului al XIX-lea și elegantul Hotel Hungária de la începutul anilor 1900.

Astăzi trecem pe lângă ea în câteva secunde.

Dar dacă ridicăm privirea spre fațadă, clădirea de la colțul străzilor Episcop Augustin Pacha și Eugeniu de Savoya ne amintește că aici, în urmă cu mai bine de 300 de ani, începea povestea unuia dintre cele mai cunoscute hanuri ale vechii Timișoare.

Iar într-o zi de martie a anului 1866, prin ușa sa a trecut și omul al cărui nume avea să rămână pentru totdeauna legat de Unirea Principatelor Române: Alexandru Ioan Cuza.