Casa de pe strada Matei Corvin nr. 8

Pe o străduță liniștită din centrul Timișoarei, la colțul dintre Matei Corvin și Oituz, se ridică o clădire pe lângă care este foarte ușor să treci fără să-i bănuiești frumusețea.

Trebuie doar să ridici privirea. Dintr-odată, fațada începe să se schimbe. Deasupra ferestrelor apar chipuri modelate în tencuială, cartușe bogat ornamentate, frunze, volute și decorațiuni care se repetă de-a lungul casei. Ferestrele înalte sunt așezate într-un ritm aproape solemn, iar vechile balcoane din fier completează imaginea unei clădiri care, cândva, trebuie să fi fost una dintre aparițiile elegante ale acestei părți din Cetate.

Casa nu privește spre o singură stradă. Se întoarce odată cu colțul și își continuă lunga fațadă spre Oituz, ca și cum arhitectul ar fi vrut ca ea să fie admirată din mai multe direcții.

Astăzi o cunoaștem ca imobilul de la Matei Corvin nr. 8, colț cu Oituz. În urmă cu mai bine de un secol însă, oamenii care îi treceau pragul cunoșteau aceste locuri sub alte nume. Actuala stradă Matei Corvin purta numele Corvin Mátyás utca, iar Oituz era Ferdinánd utca.

Să ne imaginăm pentru câteva clipe locul așa cum trebuie să fi arătat atunci. Fără automobilele de astăzi, fără cablurile care traversează fațadele, fără firmele moderne de la parter. Pe străzile Cetății treceau trăsuri, iar în jur se ridica un oraș care se transforma cu o viteză extraordinară. Timișoara de la cumpăna secolelor XIX și XX își schimba înfățișarea, iar vechile case făceau treptat loc unor imobile urbane mai înalte, mai confortabile și, mai ales, mult mai preocupate să impresioneze prin arhitectură.

Casa de la acest colț pare să aparțină tocmai acelei lumi. Parterul masiv formează baza întregii compoziții, în timp ce etajele devin din ce în ce mai decorative. Privirea este purtată de la o fereastră la alta, de la mascaroanele cu chipuri umane la ornamentele vegetale, apoi până la partea superioară a fațadei, unde coronamentele curbe se ridică deasupra acoperișului.

Nimic nu pare să fi fost lăsat întâmplării. Chiar și astăzi, când timpul și-a lăsat urmele peste ziduri, se poate vedea ambiția celui care a comandat această casă. Nu și-a dorit doar un loc în care să se locuiască. Și-a dorit o clădire care să fie văzută.

Documentele studiate ne-au ajutat să mergem puțin mai adânc în poveste. În spatele adresei Oituz apar vechile numere topografice 441 și 442, legate de Cartea Funciară veche nr. 181. Sunt niște numere aparent lipsite de farmec, dar tocmai ele sunt firele prin care o casă poate fi urmărită înapoi prin istoria orașului.

Și totuși, aici povestea ne pune o piedică. Am căutat vechile adrese, denumirile istorice ale străzilor, numerele topografice și documentele disponibile despre proprietate. Până acum, nu am găsit documentul care să ne spună cu certitudine cine a ridicat această casă, cine a desenat-o și în ce an a fost terminată.

Poate că numele proprietarului se află încă într-o veche carte funciară. Poate că într-un dosar de autorizare uitat într-o arhivă există planurile originale ale fațadei și semnătura arhitectului.

Deocamdată, casa nu vrea să ne spună tot.

Știm însă că a supraviețuit unei lumi care s-a schimbat complet în jurul ei. Au dispărut vechile denumiri ale străzilor, s-au schimbat administrații, proprietari și destinații, iar generațiile care i-au trecut pragul au fost înlocuite de altele.

Ea a rămas la același colț.

Astăzi face parte din Situl urban „Cartierul Cetatea Timișoara”, iar sub fațada obosită se mai poate citi încă eleganța orașului de odinioară.

Data viitoare când treceți pe strada Matei Corvin, opriți-vă câteva clipe în dreptul numărului 8.

Nu priviți doar clădirea. Priviți chipurile de pe fațadă. De mai bine de un secol, ele privesc Timișoara.