Casa de pe Strada Timotei Cipariu nr. 7

Pe strada Timotei Cipariu, la numărul 7, se păstrează una dintre acele case ale Timișoarei pe lângă care merită să încetinești pasul.

Este o clădire cu un singur nivel, dar cu o fațadă surprinzător de bogată. Deasupra ferestrelor apar chipuri feminine, încadrate de ornamente vegetale și ghirlande, iar frontoanele triunghiulare și ancadramentele atent lucrate transformă o casă aparent modestă într-una dintre clădirile care atrag privirea pe această stradă.

Imobilul este datat în jurul anului 1900, într-o perioadă în care această parte a Timișoarei se transforma rapid, iar pe străzile cartierului apăreau numeroase case și palate noi.

Strada Timotei Cipariu purta atunci numele Batthyány utca, iar cartierul pe care astăzi îl cunoaștem drept Elisabetin era numit Erzsébetváros.

Cercetând vechea adresă, am găsit și un nume legat documentar de această casă.

În Temesvári Címtár, anuarul de adrese al Timișoarei din 1914, la Batthyány utca nr. 7 este înregistrată Bergmann Ágostné, văduva lui Ágost Bergmann, fost profesor al Școlii Reale Superioare din Timișoara.

Ágost Bergmann a făcut parte din lumea intelectuală și culturală a Timișoarei de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui următor. Profesor de limba maghiară și germană, a fost implicat și în viața muzicală a orașului. Documentele vremii îl menționează în mediul educațional timișorean, iar în ultimii ani ai vieții sale a purtat și titlul de director de școală secundară.

A murit la Timișoara în 1909, la vârsta de 65 de ani.

Cinci ani mai târziu, în 1914, văduva sa era înregistrată chiar aici, la numărul 7.

Este posibil ca familia Bergmann să fi avut o legătură cu această casă și înainte de acel moment, însă documentele pe care am reușit să le consultăm până acum nu ne permit să afirmăm că Ágost Bergmann a fost cel care a comandat construirea ei. Nici numele arhitectului și nici comanditarul inițial nu au putut fi identificați cu certitudine.

De aceea, preferăm să nu-i atribuim casei un nume pe care documentele nu îl confirmă.

Rămâne însă în fața noastră clădirea. La mai bine de un secol de la ridicarea ei, chipurile feminine de deasupra ferestrelor continuă să privească spre stradă, iar ornamentele fațadei ne amintesc câtă atenție se acorda cândva chiar și unei case cu un singur nivel.

Poate că nu îi cunoaștem încă primul proprietar. Dar știm că, în jurul anului 1900, cineva a dorit ca această casă să nu fie una oarecare. Iar după mai bine de 120 de ani, încă se vede.