Casa István Szalay

În Piața Sfânta Maria, la începutul Bulevardului 16 Decembrie 1989, se află o clădire pe lângă care mulți timișoreni trec fără să-i cunoască povestea: Casa István Szalay, construită la începutul secolului XX.

Povestea ei începe însă înainte de ridicarea primului zid. Timp de decenii, dezvoltarea cartierelor din jurul Cetății Timișoarei fusese limitată de restricțiile militare care interziceau construirea în apropierea fortificațiilor. După ridicarea acestor restricții, în 1891, orașul a început treptat să se extindă și să lege vechile suburbii de Cetate.

În 1898, Primăria Timișoarei a scos la licitație mai multe parcele de pe partea estică a fostului Hunyady út, actualul Bulevard 16 Decembrie 1989.

Printre cei care au văzut potențialul noii zone s-au aflat István Szalay și soția sa, Teréz.

Szalay era cojocar, activând ulterior și ca comerciant. Cei doi au cumpărat o parcelă de aproximativ 280 de stânjeni pătrați, pentru care au plătit 3.500 de coroane.

Câțiva ani mai târziu, în toamna anului 1902, István Szalay obținea autorizația pentru construirea aici a unei case cu un etaj.

În 1903, clădirea era finalizată.

🏗️ Cine a proiectat Casa István Szalay?

Deocamdată, acesta rămâne unul dintre misterele clădirii.

În documentația cunoscută până în prezent, arhitectul nu a fost identificat cu certitudine. Casa a fost ridicată într-o perioadă în care Timișoara trecea de la arhitectura istoristă a secolului al XIX-lea către noile tendințe ale începutului de secol XX, iar această tranziție poate fi observată chiar pe fațada sa.

Clădirea păstrează o compoziție istoricist-eclectică, dar unele dintre decorații încep deja să anunțe limbajul arhitectural al anilor 1900.

Unul dintre elementele care o fac imediat recognoscibilă este cărămida aparentă, care contrastează cu ancadramentele, pilaștrii și celelalte elemente tencuite ale fațadei.

Privind clădirea din față, se observă și compoziția sa atent echilibrată: poarta monumentală în arc, deasupra ei singurul balcon al casei, iar mai sus frontonul triunghiular, care nu și-a păstrat toate decorațiile originale.

🦅 Merită să ridicați privirea și spre ferestrele din zonele laterale.

Acolo se păstrează unele dintre cele mai interesante ornamente ale clădirii, dominate de acvile reprezentate cu aripile deschise.

Dar cine a fost omul al cărui nume îl poartă casa?

István Szalay nu provenea din marea aristocrație a orașului. Era un om implicat în lumea meșteșugurilor și a comerțului timișorean.

Îl regăsim asociat și cu activitatea comercială din domeniul îmbrăcămintei și blănurilor, iar documentele vremii ne mai oferă un mic detaliu despre viața lui.

În 1915, o publicație contemporană îl menționa explicit drept „Szalay István temesvári kereskedő” – István Szalay, comerciant din #Timișoara. În același an, el apare printre donatorii muzeului, căruia îi oferise un obiect tradițional de tip fokos.

Este unul dintre acele mici detalii păstrate în documentele vechi care ne ajută să vedem dincolo de numele înscris astăzi în istoria unei clădiri.

Casa ridicată de familia Szalay în urmă cu peste 120 de ani se păstrează și astăzi în Piața Sfânta Maria și face parte din zona istorică protejată a Timișoarei.

Iar povestea ei spune mai mult decât istoria unei familii. Ne vorbește despre perioada în care #Timișoara începea să depășească vechile limite impuse de #Cetate, despre apariția unor noi străzi și fronturi construite și despre oamenii care au investit într-un oraș aflat într-o transformare profundă.

Data viitoare când ajungeți în Piața Sfânta Maria, opriți-vă câteva clipe în fața Casei István Szalay. Priviți cărămida aparentă, balconul și, mai ales, acvilele ascunse printre decorațiile fațadei.

Uneori, trebuie doar să ridicăm privirea pentru a descoperi încă o filă din povestea Timișoarei.

🔎 Documentarea fiecărei clădiri presupune ore de cercetare, verificarea mai multor surse și compararea informațiilor disponibile. Facem acest lucru din pasiune pentru Timișoara și din dorința de a păstra și transmite mai departe poveștile orașului în care am crescut.

📚 Textele sunt documentate din surse istorice și arhitecturale publice, precum arhive locale, platforme dedicate patrimoniului Timișoarei și materiale enciclopedice