Palatul Franz Anheuer

Palatul Franz Anheuer – palatul care anunța o nouă epocă în Fabric.

Pe actualul Bulevard 3 August 1919, la numărul 5, se află una dintre clădirile care surprind poate cel mai bine momentul în care Timișoara pășea din arhitectura secolului al XIX-lea spre modernitatea începutului de secol XX: Palatul Franz Anheuer.

Povestea sa începe în anul 1900, într-o perioadă în care orașul trecea printr-o transformare spectaculoasă. După decizia de defortificare din 1892, vechile bariere dintre Cetate și cartiere începeau să dispară, iar Fabricul se dezvolta într-un ritm accelerat. Pe marile sale artere apăreau, unul după altul, palate elegante care aveau să schimbe definitiv imaginea cartierului.

La 21 mai 1900 era eliberată autorizația pentru construirea palatului lui Franz Anheuer. Mai puțin de un an mai târziu, la 1 aprilie 1901, clădirea era deja terminată și primea autorizația de locuire.

Proiectul îi aparținea lui Eduard, sau Ede Reiter, arhitect stabilit la Timișoara încă din 1871 și unul dintre numele importante ale arhitecturii locale de la cumpăna dintre secole.

Ornamentația sculpturală a palatului este atribuită sculptorului Alois Heine, cunoscut și sub numele maghiar de Alajos Heine.

Franz Anheuer nu și-a construit însă doar o reședință somptuoasă. Clădirea era un palat de raport, tip de imobil caracteristic orașelor aflate în plină dezvoltare, conceput pentru a cuprinde locuințe și a genera venituri proprietarului prin închirierea lor.

Un palat între două lumi

Privit cu atenție, Palatul Anheuer spune chiar prin arhitectura sa povestea schimbării prin care trecea Timișoara.

Organizarea clădirii păstrează încă multe dintre principiile arhitecturii sfârșitului de secol al XIX-lea. Fațada însă privește deja spre viitor.

Aici apare noul limbaj Art Nouveau/Secession, sau Szecesszió, care începea să transforme arhitectura Timișoarei sub influențele venite în special dinspre Viena și Budapesta.

Palatul Anheuer este considerat reprezentativ pentru prima perioadă de manifestare a Secessionului la Timișoara, când structurile încă tradiționale ale clădirilor începeau să primească fațade spectaculoase, acoperite de noua ornamentație.

Și tocmai fațada este cea care merită privită îndeaproape. Ridicați privirea spre partea superioară a palatului și veți descoperi personaje feminine înaripate, lire aurite și bogate motive vegetale.

Printre elementele decorative apare și floarea-soarelui, unul dintre motivele întâlnite în ornamentica Art Nouveau. Feroneria, balustradele, grilajele de la nivelul soclului și cele două bovindouri completează compoziția uneia dintre cele mai interesante fațade ale Fabricului.

Două palate vecine, două lumi diferite. Povestea devine și mai interesantă dacă privim clădirea de lângă ea. În timp ce Franz Anheuer își ridica palatul la numărul 5, vecinul său, Ignácz Heymann, începea construirea propriului palat la numărul 7.

Autorizația Palatului Anheuer fusese emisă la 21 mai 1900. Cea pentru Palatul Heymann urma la numai câteva săptămâni, pe 18 iunie.

Și cele două clădiri aveau să fie terminate aproape simultan: Palatul Anheuer la 1 aprilie 1901, iar Palatul Heymann la 4 aprilie 1901.

Doar trei zile diferență. Cu toate acestea, cele două fațade par să vorbească limbi arhitecturale diferite. Anheuer și Reiter au ales noul limbaj al Secessionului, cu vegetație stilizată, personaje feminine și forme specifice începutului de secol XX. Palatul Heymann păstrează o expresie mult mai apropiată de arhitectura istoricistă și neobarocă.

Astăzi, așezate una lângă alta, cele două clădiri ne permit să vedem aproape ca într-un manual de arhitectură schimbarea gusturilor unei epoci.

Dar cine era Franz Anheuer? Numele celui care a comandat palatul apare și în istoria publică a Timișoarei.

Franz Anheuer este menționat drept director al unei Case de Economii și a făcut parte din Consiliul Municipal al orașului în ultimii ani ai administrației austro-ungare.

Îl regăsim inclusiv într-un moment extrem de important din istoria Timișoarei. La 28 octombrie 1918, când sfârșitul Primului Război Mondial și destrămarea Imperiului Austro-Ungar deveniseră inevitabile, consilierii municipali ai Timișoarei au adoptat în unanimitate o rezoluție prin care cereau, printre altele, încheierea imediată a păcii, egalitatea naționalităților, vot universal, egal și secret, libertatea de asociere și formarea unui guvern democratic.

Printre membrii acelui Consiliu Municipal se afla și Franz Anheuer.

Doar trei zile mai târziu, la 31 octombrie 1918, Timișoara intra într-unul dintre cele mai tulburi capitole ale istoriei sale, odată cu evenimentele care au dus la proclamarea Republicii Bănățene.

Un martor al transformării Fabricului. Palatul Franz Anheuer nu a apărut singur. În numai câțiva ani, această parte a Fabricului avea să fie transformată de o adevărată explozie constructivă. Palatele Anheuer, Heymann, Miksa Steiner, Karl Kunz și alte clădiri monumentale au format treptat frontul arhitectural pe care îl admirăm și astăzi.

Există chiar și cărți poștale de la începutul secolului XX în care putem vedea acest șir spectaculos de palate, bulevardul animat, tramvaiul, pietonii, arborii și felinarele unei Timișoare aflate în plină modernizare.

Au trecut 125 de ani de la finalizarea Palatului Franz Anheuer.

Clădirea se află și astăzi la numărul 5, pe Bulevardul 3 August 1919, și face parte din Ansamblul urban „Fabric” (II), zonă protejată pentru valoarea sa istorică și arhitecturală.

Data viitoare când treceți prin Fabric, opriți-vă câteva clipe în fața ei. Priviți bovindourile, feroneria, florile-soarelui, personajele feminine și micile lire aurite din partea superioară a fațadei.

Pentru că Palatul Franz Anheuer nu este doar o clădire frumoasă. Este unul dintre locurile în care putem vedea, încă păstrat în ziduri și ornamente, momentul în care vechea Timișoară a secolului al XIX-lea începea să facă loc orașului modern al secolului XX.