Casa văduvei Kunz

Pe Bulevardul 3 August 1919, la numărul 13, se află o casă care a traversat peste un secol și jumătate de istorie a Timișoarei. A fost legată de una dintre familiile importante de constructori ai orașului, a devenit locul de lucru al unor artiști cunoscuți, a ajuns aproape de ruină, iar astăzi poate fi din nou admirată.

Este Casa văduvei Kunz, cunoscută de-a lungul timpului și sub numele de Casa Artiștilor.

Povestea ei începe într-un moment esențial pentru dezvoltarea Timișoarei.

În jurul Cetății exista o vastă zonă militară în care construcțiile permanente erau interzise. În 1868, această esplanadă a fost redusă de la aproximativ 949 la 569 de metri, iar terenuri importante dintre Cetate și Fabric au devenit disponibile pentru construcții.

Printre cei care au profitat de noua etapă de dezvoltare a orașului s-a aflat Josef (József) Kunz.

Născut în 1823, Josef Kunz studiase ingineria la Institutul Politehnic din Viena, între 1842 și 1846, iar apoi arhitectura la München. Întors la Timișoara, s-a afirmat ca antreprenor în construcții și industriaș, dezvoltând împreună cu fratele său, Karl Kunz, fabrica de cărămizi Josef Kunz & Comp.

Familia Kunz avea să lase o amprentă atât de puternică asupra acestei părți a Fabricului, încât o stradă din apropiere avea să fie cunoscută timp de decenii drept „Șirul Kunz”.

Chiar în 1868, anul în care restricțiile militare de construire au fost relaxate, documentația urbanistică a Primăriei Timișoara datează ridicarea actualei Case a văduvei Kunz, de pe Bulevardul 3 August 1919 nr. 13.

Clădirea a fost realizată prin întreprinderea Josef Kunz & Comp., însă numele arhitectului care a conceput-o nu este cunoscut astăzi.

Cu două niveluri și o arhitectură istoricistă/eclectică, cu influențe clasiciste, casa aparține primei generații de construcții apărute aici după eliberarea terenurilor de vechile restricții ale Cetății.

Josef Kunz nu era însă singurul membru al familiei implicat în dezvoltarea Timișoarei. Fratele său, Karl (Károly) Kunz, îi era partener în fabrica de cărămizi și desfășura la rândul său numeroase activități economice.

De aceea, pe această porțiune a Fabricului întâlnim mai multe clădiri legate de numele Kunz. Casa de la numărul 13 nu trebuie confundată cu Casa Arhiducelui Josef Kunz de la nr. 11, datată în jurul anului 1870, cu Palatul Josef Kunz, finalizat în 1892, sau cu Palatul Karl Kunz, construit între 1902 și 1903.

În 1895, Josef Kunz a murit. Casa avea însă să-și continue povestea prin soția sa, Roza Kunz.

La începutul secolului XX, Roza apare documentată drept proprietara imobilului, de aici provenind numele sub care îl cunoaștem astăzi: Casa văduvei Kunz sau Casa doamnei Josef Kunz.

Sursele istorice indică faptul că Roza Kunz deținea probabil și clădirea vecină, actualul nr. 15, ceea ce arată dimensiunea proprietăților familiei pe acest front al Fabricului.

Dar destinul casei avea să se schimbe. Dintr-o proprietate a unei familii de constructori și industriași, clădirea avea să intre în lumea artei.

În perioada interbelică, această zonă a Fabricului a devenit unul dintre locurile importante ale vieții artistice timișorene. În 1926, la Timișoara lua naștere Școala Liberă de Artă „Ars”, în jurul căreia s-au întâlnit pictori și sculptori precum Albert Varga, Julius Podlipny, Ferdinand Gallas, Nándor Kóra Körber și alți reprezentanți ai mediului artistic local.

Sursele istorice nu sunt însă unanime asupra numărului exact al imobilului în care a funcționat școala, vechea numerotare a clădirilor și identificările ulterioare oferind variante diferite. Din acest motiv, nu putem afirma cu certitudine că școala „Ars” a funcționat chiar în actuala casă de la nr. 13.

Ceea ce este însă bine documentat este legătura acestei case cu artiștii. De aici avea să provină și celălalt nume sub care clădirea este cunoscută: Casa Artiștilor.

Sursele de patrimoniu leagă imobilul de atelierele unor nume importante ale artei timișorene: sculptorii Romul Ladea și Ferdinand Gallas, precum și pictorul Aurel Breilean.

Romul Ladea avea să devină unul dintre cei mai importanți sculptori români ai secolului XX, iar memoria activității sale desfășurate aici este păstrată și prin placa comemorativă amplasată pe clădire.

Povestea artistică nu s-a încheiat odată cu perioada interbelică. După cel de-Al Doilea Război Mondial, sursele de patrimoniu consemnează că în mansarda casei ar fi funcționat și școala de dans a Ecaterinei „Kato” Fleischmann, profesoară, coregrafă și colecționară de artă.

Astfel, o clădire născută din dezvoltarea industrială și imobiliară a Fabricului ajunsese, după câteva generații, să fie legată de sculptură, pictură și dans.

Dar secolul următor nu avea să fie la fel de blând cu ea. Anii au trecut, iar Casa văduvei Kunz s-a degradat treptat.

La un moment dat, clădirea care găzduise artiști și ateliere ajunsese într-o stare atât de gravă încât documentațiile de patrimoniu o descriau drept „precolaps/ruină” și abandonată.

Ferestre deteriorate, tencuieli căzute și o fațadă care își pierdea încet ornamentele transformaseră una dintre casele istorice ale Fabricului într-o imagine tristă a patrimoniului lăsat în urmă.

Părea că povestea începută în 1868 se apropie de sfârșit. Din fericire, nu a fost așa. După mai bine de 150 de ani de existență, Casa văduvei Kunz a fost restaurată, iar în 2025 lucrările erau finalizate, readucând la viață o clădire care cu doar câțiva ani înainte se afla într-o stare critică.

Astăzi, privind fațada refăcută de pe Bulevardul 3 August 1919, este greu să ne imaginăm cât de aproape fusese această casă de dispariție. Și poate tocmai aceasta este partea cea mai frumoasă a poveștii sale.

În 1868, aici începea o nouă etapă a Timișoarei, odată cu extinderea orașului dincolo de vechile constrângeri ale Cetății.

Apoi au venit Josef și Roza Kunz, constructorii, artiștii, sculptorii, pictorii și dansatorii. Au urmat deceniile de uitare și degradare. Iar după mai bine de un secol și jumătate, casa a primit încă o șansă.

Casa văduvei Kunz nu este doar o clădire restaurată din Fabric. Este o bucată din povestea transformării Timișoarei: de la orașul ținut între limitele fortificațiilor, la orașul constructorilor, al industriei și, mai târziu, al artiștilor. Iar astăzi, după mai bine de 150 de ani, povestea ei continuă.

Casa văduvei Kunz / Casa Artiștilor

Bulevardul 3 August 1919 nr. 13, Timișoara