Palatul Josef Kunz

Pe actuala stradă Episcop Ioseph Lonovici nr. 1, în cartierul Fabric, se ridică unul dintre palatele care păstrează memoria unei familii importante pentru dezvoltarea acestei părți a Timișoarei: familia Kunz.

Povestea clădirii începe însă cu mult înainte de anul construcției sale.

Josef Kunz s-a născut în 1823 și nu a fost doar un industriaș sau un proprietar înstărit. Între 1842 și 1846 a studiat ingineria la Institutul Politehnic din Viena, iar apoi a urmat cursurile Școlii de Arhitectură din München. Revenit la Timișoara, s-a implicat activ în domeniul construcțiilor și a pus bazele fabricii de cărămidă „Josef Kunz & Comp.”, una dintre afacerile care aveau să contribuie la dezvoltarea urbană a orașului.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Fabricul trecea printr-o transformare spectaculoasă. După restrângerea zonei militare în care construcțiile civile erau limitate, noi terenuri au devenit disponibile, iar Josef Kunz s-a numărat printre cei care au construit intens în această zonă.

În jurul anului 1870, el ridica pe actualul bulevard 3 August 1919 una dintre primele clădiri cu două etaje din Fabric. Apariția unor asemenea imobile schimba radical imaginea cartierului, până atunci dominat de construcții mult mai modeste.

Câteva decenii mai târziu avea să apară și palatul care îi poartă astăzi numele.

În 1888, Primăria Timișoarei a decis parcelarea unei zone cunoscute atunci drept Vorpark, împărțind terenul în 26 de loturi destinate construcțiilor. Pentru frontul de pe actualul bulevard 3 August 1919 exista chiar obligația ridicării unor clădiri cu două etaje, semn că orașul urmărea deja formarea unei zone urbane monumentale.

În 1889, Eduard, cunoscut și ca Ede Kunz, cumpăra de la municipalitate parcela pe care urma să fie ridicat palatul.

Terenul avea 293 de stânjeni pătrați și era cel mai mare lot de casă din acel cvartal. Totodată, era și cel mai scump, fiind achiziționat pentru 5.919 coroane.

La 5 martie 1892, Josef Kunz primea autorizația de construire. Lucrările au avansat într-un ritm impresionant. La 28 octombrie 1892, după mai puțin de opt luni, construcția era deja consemnată ca terminată, chiar dacă instalațiile interioare și unele decorațiuni mai necesitau lucrări.

Așa apărea unul dintre cele mai elegante palate de raport ale Fabricului.

Clădirea a fost realizată într-un limbaj istoricist și eclectic, cu puternice accente neobaroce. Fațada, atent proporționată, este decorată cu pilaștri, ancadramente elaborate și o cornișă bogată, elemente care îi conferă monumentalitatea specifică marilor imobile urbane de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

În trecut însă, palatul era și mai spectaculos. Fotografiile și cărțile poștale de epocă arată că deasupra cornișei se aflau patru statui monumentale. Acestea au dispărut în timp, iar până în prezent nu există o dovadă clară privind momentul și împrejurările în care au fost îndepărtate.

Un alt mister îl reprezintă chiar autorul proiectului. Arhitectul palatului nu este cunoscut cu certitudine. Este însă interesant faptul că Josef Kunz însuși avea studii de inginerie la Viena și de arhitectură la München și fusese implicat direct în construirea mai multor imobile din Timișoara.

Nu există însă, până în prezent, un document care să demonstreze că el ar fi desenat planurile acestui palat. Influența familiei Kunz asupra zonei a fost atât de mare încât actuala stradă Episcop Ioseph Lonovici a ajuns să fie cunoscută sub numele de „Kunz-sor” sau „Kunz József-sor” – „Șirul Josef Kunz”.

Denumirea apare inclusiv pe cărți poștale de la începutul secolului XX, alături de imaginea Sinagogii din Fabric, și s-a păstrat până în anul 1948.

Numele familiei Kunz avea să rămână însă în memoria orașului și printr-un alt loc: cartierul Kuncz. Acesta s-a dezvoltat în legătură cu muncitorii fabricii „Josef Kunz & Comp.”, aflată în zona Căii Buziașului.

În anul 1900, palatul a fost vândut de Karl Kunz familiei Schlichting pentru impresionanta sumă de 169.000 de coroane.

Banii obținuți nu au încheiat însă activitatea imobiliară a familiei. Karl Kunz i-a reinvestit în ridicarea altor palate de raport din Fabric, continuând astfel dezvoltarea urbană a cartierului.

Nouă ani mai târziu, în 1909, văduva Róza Schlichting vindea clădirea pentru 152.000 de coroane. Documentele îl leagă ulterior de palat pe doctorul Béla, cunoscut și ca Adalbert Engels, medic al orașului Timișoara. Din această perioadă provine și una dintre denumirile sub care clădirea mai apare în unele surse: Palatul Engels.

În anul 1916 este consemnată și o autorizație de modificare a imobilului. Din păcate, documentele disponibile public nu precizează ce lucrări au fost executate atunci, rămânând încă un capitol deschis al istoriei clădirii.

În perioada interbelică, palatul a rămas în proprietatea familiei Engels. Printre chiriașii săi s-a numărat și familia comerciantului de textile Arthur Kincs, un nume care apare și în istoria altor clădiri importante din Fabric.

Astăzi, Palatul Josef Kunz face parte din Ansamblul urban „Fabric”, protejat ca monument istoric.

Dincolo de arhitectura sa elegantă, clădirea păstrează povestea unui om și a unei familii care au contribuit direct la transformarea Fabricului.

Josef Kunz nu a lăsat în urmă doar un palat. A lăsat cărămizi, construcții, străzi, afaceri și chiar numele unui cartier.

Iar dacă privim astăzi palatul și încercăm să ni-l imaginăm cu cele patru statui care îi încoronau cândva fațada, putem înțelege mai bine cât de spectaculos trebuie să fi fost Fabricul la începutul secolului XX.