Casa Comunității Ortodoxe Sârbe

Am mai povestit despre această clădire. Dar atunci ne-am oprit privirea mai ales asupra fațadei sale albastre din Piața Unirii.

Astăzi revenim asupra ei cu fotografii noi și, mai ales, pentru a vă arăta ceva ce merită privit cu mult mai multă atenție.

Pentru că povestea Casei Comunității Ortodoxe nu se termină odată cu fațada pe care o vedem din piață.

Dacă mergem mai departe, de-a lungul străzii Emanoil Ungureanu, clădirea pare să-și schimbe complet înfățișarea.

Albastrul lasă loc tonurilor de crem, iar arhitectura devine mult mai bogată în detalii. Ferestre arcuite, ancadramente elaborate, pilaștri, balustrade decorative, console și o cornișă atent lucrată alcătuiesc o fațadă atât de diferită, încât, privită separat, ai putea crede cu ușurință că te afli în fața unei alte clădiri.

Și totuși, cele două fac parte din același imobil istoric: Casa Comunității Ortodoxe din Piața Unirii nr. 5, o construcție cu plan în forma literei U, a cărei fațadă principală este orientată spre Piața Unirii.

Dar povestea acestui loc începe înaintea casei pe care o vedem astăzi. Documentele indică existența unei construcții aparținând comunității ortodoxe pe această parcelă încă din secolul al XVIII-lea. Pentru vechea clădire s-au păstrat inclusiv planuri din anii 1786–1788, iar aceasta avea să dispară la începutul secolului al XIX-lea.

Actuala Casă a Comunității este datată de

în perioada 1821–1824. Deja în anul 1823 este consemnată aici existența unei școli ortodoxe.

Este important însă să privim acea perioadă cu ochii epocii. La momentul ridicării casei, separarea bisericească dintre comunitățile ortodoxe română și sârbă nu avusese încă loc în forma pe care avea să o capete mai târziu. Imobilul făcea parte din viața comunității ortodoxe a orașului, într-o Timișoară în care românii și sârbii împărțeau încă aceeași structură ecleziastică.

În 1847, casa apare în documente sub numele de „Noua Casă Iliră”. Avea pivniță pentru vin, apartamente și spații destinate comerțului. Câțiva ani mai târziu, în 1853, la parter funcționau nu mai puțin de nouă prăvălii.

Așadar, nu era doar o clădire legată de viața religioasă. Era și o proprietate urbană vie, cu locuințe, comercianți și oameni care îi treceau zilnic pragul.

După separarea ierarhică a ortodocșilor români de cei sârbi, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, imobilul a rămas în patrimoniul comunității ortodoxe sârbe.

De-a lungul timpului, aici au locuit și personalități ale orașului. Sursele îl menționează, printre alții, pe juristul Alexandru Bugarschi, iar între 1921 și 1925 aici a locuit juristul și omul politic șvab Kaspar Muth.

Și mai există un detaliu pe care puțini dintre cei care privesc astăzi fațada albastră îl bănuiesc. Frontonul ondulat din partea centrală nu aparține clădirii originale din secolul al XIX-lea. El a apărut abia la începutul anilor 1980, în urma intervenției arhitectului Șerban Sturdza asupra Pieței Unirii. Sursele consultate indică ani ușor diferiți pentru această intervenție, motiv pentru care este mai corect să o plasăm la începutul anilor ’80.

Cu alte cuvinte, până și imaginea pe care astăzi o considerăm atât de familiară a Casei Comunității este rezultatul mai multor straturi din istoria Timișoarei. Iar tocmai acesta este motivul pentru care am ales să revenim asupra ei.

Prima dată v-am prezentat mai ales chipul cunoscut al casei, cel din Piața Unirii. De această dată am vrut să o privim în întregime.

Să trecem de fațada albastră și să descoperim continuarea sa spectaculoasă de pe Emanoil Ungureanu.

Două fațade atât de diferite încât par să aparțină unor clădiri diferite. O singură casă. Aproape două secole de istorie. Și încă un motiv să nu privim niciodată Timișoara doar dintr-un singur unghi.

Continuăm să-i căutăm poveștile, detaliile și locurile pe lângă care poate am trecut de sute de ori fără să le privim cu adevărat.

Dacă aveți fotografii vechi, documente sau informații despre această casă, ne-ar bucura să ni le împărtășiți.

În curând, toate aceste povești vor fi și mai ușor de descoperit! Lucrăm la aplicația „E fain la Timișoara”, unde vei găsi clădirile istorice ale orașului direct pe hartă, fiecare cu povestea ei, fotografii și informații documentate. Iar pentru ca experiența să fie completă, vei putea asculta povestea fiecărei clădiri în format audio chiar atunci când te afli în fața ei.

Textele sunt documentate din surse istorice și arhitecturale publice, precum arhive locale și maghiare, platforme dedicate patrimoniului Timișoarei, albume istorice și materiale enciclopedice.