Oameni care
hrănesc Banatul.

Fermieri, crescători, apicultori și artizani din jurul Timișoarei. Pentru fiecare vezi ce produce, unde îl găsești și la ce distanță e față de oraș.

7 producători Șterge filtrele
Aga Andreea Lactate 19.3 km

Aga Andreea

Această afacere mică de familie reunește eforturile fiecărui membru pentru a oferi produse lactate de calitate. Andreea, mamaă și soție, se ocupă cu dedicare de procesarea laptelui, care provine de la vacile crescute în gospodărie de soț. Fratele este responsabil de livrarea produselor către clienți. Din laptele proaspăt se prepară o varietate de produse tradiționale: caș, telemea de vacă, cașcaval, brânză dulce, smântână, telemea învechită și lapte crud. Toate acestea sunt realizate cu grijă, având la bază ingrediente naturale și un respect profund pentru calitate.

Comuna Sacoșu Turcesc
Coraș Ana Maria Lactate 33.6 km

Coraș Ana Maria

Această afacere de familie operează cu circuit închis, având grijă de la hrana vacilor până la produsele finale, asigurându-se că totul este proaspăt și natural, fără conservanți. După o creștere excepțională în timpul pandemiei COVID-19, când au început livrările la domiciliu, au continuat să aibă o creștere constantă. Producția include furaje realizate din culturi proprii, garantând o hrană sănătoasă pentru animale.

Comuna Mașloc
Coroamă Otilia Lactate 13.5 km

Coroamă Otilia

Această afacere de familie, începută în 2014 din visul soțului, se bazează pe producția de brânzeturi din laptele crud al vacilor proprii. În afară de produsele care necesită pasteurizare (sana, iaurt, caș, cascaval), toate brânzeturile sunt realizate doar din lapte, cheag și sare, iar culturile folosite sunt naturale, provenite din stomacul de vițel.

Comuna Parța
Formenti Adriana Lactate 27.2 km

Formenti Adriana

Adriana, italiancă de origini, a pus bazele unui proiect social care susține câteva tinere venite din centre de plasament. Acestea locuiesc împreună, gospodăresc și se întrețin din producția și vânzarea de produse lactate. În practică utilizează rețetele italienești puse la dispoziția lor de către Adriana. Unul dintre produsele de care sunt mândre este brânza maturată de circa 7 kg, pe care o fac doar în 2 bucăți pe lună, un produs care necesită îngrijire constantă și de durată, de cel puțin 12 luni. Ne recomandă să asortăm ricotta cu ceapă călită, sare, piper și alte mirodenii după gust, o gustare armonioasă care merită încercată.

Sârbova
Halas Maria Lactate 1.4 km

Halas Maria

Provenind dintr-o familie din județul Bistrița-Năsăud, Mioara a decis să ducă mai departe tradiția preluată de la părinții ei. Crește și îngrijește de aproximativ 700 de oi și vaci și produce o variatate largă de produse lactate din laptele provenit de la acestea. Ne asigură că brânzeturile sale sunt de o savoare nemapomenită, fiind făcute după rețetele originale ale familiei. Oferă spre vânzare telemea, caș, urdă, unt și smântână.

Sânmihaiu Român
Modan Mircea Lactate 23.2 km

Modan Mircea

Produse naturale făcute atât după rețete tradiționale preluate de la bunici, cât și după rețetele proprii. Dintre toate produsele lactate pe care le are, Mircea consumă adesea cașcavalul cu măsline, fiind un aperitiv potrivit pentru bere. Se mândrește și de brânza topită pe care o face, un produs care poate fi consumat la dejun, prânz sau cină.

Chevereșu Mare
Zeic Stelian și Ana Lactate 35.2 km

Zeic Stelian și Ana

Soț și soție veniți din Sibiu, dintr-o familie de ciobani cu tradiție. Au rețete proprii de care sunt mândri, dar producția o fac și după rețetele tradiționale moștenite de la părinți. Vând telemea, urdă și caș. Cea mai mare cantitate de brânză o vând en gros la București, fiind recunoscută și apreciată calitatea produselor lor.

Cadăr
Pe hartă

Producătorii locali

Oamenii care lucrează pământul Timișului, adunați într-un singur loc. Apasă un punct și descoperă-le povestea

Deschide harta completă
Susținem producătorii locali

Povești despre ei

Toate poveștile